O plantă sud-americană din familia Asteraceae, Chevreulia stolonifera, aparține Înregistrarea distanței de zbor Semyan... Cu curenții de aer, ei sunt capabili să depășească distanța de peste 7,5 mii. km.
Nu mai puțin de 12 mii de kilometri au plutit semințele viței tropicale din familia leguminoaselor - entada uriașă (Entada scandens). Boabe mari, de până la 1 m lungime, ale acestei plante capabil să petreacă mai mult de un an în apă sărată de marefără a pierde germinarea semințelor.
Timp de aproximativ un an pot înota în apă proaspătă umplută cu saci ococ pieleți.
Cea mai frecventă buruiană, care a acoperit teritoriul a peste 100 de țări, este rogozul nativ, Cyperus rotundus. Din fericire, în Rusia, în afară de Caucaz, practic nu apare.
Zambila de apă a plantelor braziliene sau Eichhornia crassipes, de la numele non-rus al familiei Pontederiaceae) s-a răspândit în aproape toate rezervoarele mari, precum și pe vârfurile și lacurile din New Stapo tropical. copnyak de apă rău intenționată.
Una dintre cele mai tolerante plante sărate este colepocul (Salicornia europea, din familia coșurilor de fum). Crește pe coastele mării și pe mlaștinile sărate cu o concentrație de sare în apele subterane de până la 6%. Și ego semințele germinează chiar și în soluție de sare 10%.
A doua cea mai mare familie din clasa monocotiledonată este cerealele; include de la 8 la 10 mii de specii. Cerealele sunt răspândite, se găsesc chiar la limitele extreme ale vegetației - în Antarctica și pe insulele Arcticii.
Algele verzi Dunaliella salina pot exista în lacuri sărate cu o concentrație de sare de 285 g / l.
În clasa dicotiledonate, cea mai mare familie - culori complexe. Include aproximativ 900 de genuri, inclusiv de la 13 la 20 de mii de specii. La fel ca cerealele, florile complexe sunt răspândite peste tot - de la Arctica la Antarctica, de la câmpie până la zonele înalte.
Cel mai nordic punct de pe Pământ, unde se găsește o plantă cu flori - Yascock alpin (Cerastium alpinum, din familia guid) - Insula Lockwood, care se află în arhipelagul canadian arctic - 83о24 N. Mai la nord, se găsesc doar niște mușchi și licheni. 
Cea mai sudică graniță de distribuție a plantelor cu flori se află între 64o și 66o S. pe continentul antarctic și insulele antarctice. Aici, în deșerturile moxo-lichene din Antarctica, există două specii de plante cu flori - colobantul cu frunze groase (Colobanthus crassifolius, din familia gărzilor) și știuca de iarbă antapactica. 
Cea mai mare rată de creștere are Una dintre rudele bambukului este iarba frunzelor comestibile (Phyllostachys edulis), care crește sălbatic în sudul Chinei. Creșterea zilnică a pistelor acestei plante atinge 40 cm, adică 1,7 cm pe oră. În doar câteva luni, frunzele cresc până la o înălțime de 30 de metri, ajungând la 50 cm în diametru.
Există plante comună pe toate continentele Pământului... Au primit numele cosmopolitului. Printre cele mai răspândite cinci plante se numără: sacul de cioban (Capsella bursa-pastoris, din familia cruciferelor), purpuriu sau păsări (Polygonum aviculare), din familia hrișcă), albastru anual (Poa annua din cereale) sau mazăre stea Stellaria media, din familia cuișoarelor) și urzică dioică (Urtica dioica, familia urzicii). 
Cele mai diverse după numărul de specii Șoimul (Hieracium, familia Asteraceae) este considerat o specie de plante cu flori. Speciile de jasp sunt foarte schimbătoare, în plus, există multe forme de tranziție. Prin urmare, dimensiunea acestui pode este estimată de diferiți botanici de la 1 la 5 mii. specii. 
Caricele (Carex, familia caricilor) sunt, de asemenea, un gen foarte mare. În prezent, potrivit estimărilor specialiștilor în rogoz, există de la 1,5 la 2 mii de specii.
Cel mai vechi copac de pe Pământ este, de asemenea, considerată o plantă goosemenny - pin spinos (Pinus longaeva sau P. aristata), care crește în munții Hevada de Est.Metoda de analiză radiocarbonată a arătat că creșterea acestui copac este de aproximativ 4900 de ani.
Afinele (Vaccinum myrtyllus) și merisoarele (Oxycoccus palustris) din familia lingonberry (concomitent cu alte vederi, din familia heather) cresc pe mlaștinile sfagnoase capabil să tolereze o aciditate foarte mare a solului - pH aproximativ 3,5.
Unele plante cultivate pot crește într-o gamă largă de aciditate a solului. Astfel, secara și sorgul sunt cele mai indiferente față de aciditatea solului și supraviețuiesc în domeniul pH-ului de la 4,5 la 8,0. Prăjiturile și morcovii nu tolerează solurile foarte acide, dar tolerează calm fluctuațiile pH-ului de la 5,0 la 8,5. 
Una dintre „cei mai groși” copaci în lume este considerat baobabul african (Adansonia digitata, din familia bombax). Diametrul trunchiului celui mai mare dintre baobabii descriși a fost de aproximativ 9 m. , Cu diametrul de 4 m. Vârsta acestui gigant a fost estimată la 3600-4000 de ani. În Mexic, cresc chiparosul acvatic gigant (Taxodium mucronatum) - gimnosperme din ordinul chiparosului, cu diametrul trunchiului de 10,9 până la 16,5 m.
Cel mai lung copac pe Pământ este palma de ratan în formă de liană (genul Calamus, familia palmelor). Lungimea sa totală, potrivit diverselor surse, ajunge de la 150 la 300 m. Este interesant faptul că diametrul trunchiului la bază nu depășește câțiva centimetri la otang. Tulpinile de ratan se întind din copac în copac, ținându-se de recuzita plantelor cu ajutorul unor spini puternici situați pe venele mijlocii ale frunzelor mari cu pene.
Lungimea totală a tuturor rădăcinilor unei plante de patru luni de secară de iarnă este mai mare de 619 km.
Cele mai mari frunze din lume sunt posedate de rafia tedigera (Raphia taedigera) crescând în Brazilia. Cu un pețiol de 4-5 metri, lama sa de frunze perisabile atinge o lungime mai mare de 20 m și o lățime de aproximativ 12 m. 
Cele mai mari piese turnate are un nufer amazonian - Victoria amazonica (sinonim - V. regia, din familia nuferilor). Diametrul lor atinge 2 m, iar „capacitatea de încărcare” maximă cu o sarcină uniformă este de 80 kg. 
Una dintre cei mai mari muguri de frunze (scurte curse viitoare) - cap de varză. Greutatea unui cap de varză poate ajunge la peste 43 kg. 
Cea mai mică plantă de flori de pe pământ - se găsește în apele dulci ale Australiei și tropicele lumii vechi, wolfia arrhiza, din familia papacelor. Frunza minusculă de lupie are un diametru de 0,5-2 mm. În acest caz, planta este capabilă să formeze grupuri destul de mari, strângând suprafața apei cu o peliculă continuă, ca o păianjen obișnuit. 
Wolffia infantilă și ruda ei au rădăcină (Lemna minor) și cele mai mici flori. Diametrul lor nu depășește 0,5 mm. 
Cele mai mari inflorescențe Coryphae umbraculifera (Corypha umbraculifera), care crește în sud-estul Asiei și în estul Sri Lanka, posedă. Înălțimea inflorescenței sale ajunge la 6 m, iar numărul florilor din inflorescență este de jumătate de milion. 
Înregistrarea duratei de înflorire puneți un palmier care arde kapiota sau kitul (Caryota urens). Acest copac, care crește în sud-vestul Asiei, înflorește o dată în viață, după care moare. O floare durează continuu timp de câțiva ani. 
La o înălțime de 6218 m deasupra nivelului mării, o plantă ghemuită a briofitului (Arenaria musciformis, din familia Arenidae) se ridică în munți. Puțin mai jos, la o altitudine de 6096 m, în Himalaya, există mai multe specii de edelweiss (Leontopodium) din familia Asteraceae.
Plantele cultivate se ridică și ele în munți. În Asia Centrală, granița terestră atinge 5 mii de metri deasupra nivelului mării. În Tibet, orzul este cultivat la această înălțime.
Cele mai mari fructe din lume cresc pe o plantă erbacee de dovleac comun (Cucurbita pepo) - pot cântări peste 92 kg.
Cele mai mici semințe de plante cu flori are o plantă parazită numită broomrape (Orobanche ionantha, din familia broomrape). A devenit o sămânță doar o sută de milionime de gram. 
Aproximativ 45 de specii de plante cu flori sunt atât de originale încât pentru ele s-au stabilit familii separate - cu un singur gen și o singură specie. Majoritatea acestor plante sunt locuitori ai zonelor tropicale și subtropice. Și în zona temperată, se găsesc adoxa moschatellina și umbellatus (Butomus umbellatus) - singurii reprezentanți ai familiilor de adoxa și, respectiv, molie.
Unii tuberculi mari (lăstarii subterani modificați) este format din planta asiatică de ignam (Dioscorea alata, din familia Dioscorea). Tuberculii de ignam cultivat pot atinge o masă de 50 kg. Se mănâncă la cuptor sau fierte și au gust de cartofi. 
Frunzele Stevia Pebo (Stevia rebaudiana), o plantă din familia Asteraceae, originară din America de Sud, conțin stevia glicozide și rebodină, care De 300 de ori mai dulce decât zahărul.
Semințele conțin cele mai multe proteine - 61% - conține leguminoase lupin (genul Lupinus). Totuși, alături de alb, semințele de lupin conțin alcaloizi otrăvitori, ceea ce împiedică utilizarea lor în nutriție. 
Arborele cubanez echinomene bristly (Aeschynomene hispida, din familia leguminoaselor) are cel mai ușor lemn din lume... Densitatea sa este de doar 0,044 g / cm3, care este de 23 de ori mai mică decât densitatea apei și de 3 ori mai ușoară decât lemnul celebrului copac de balsa. Pluta „Kon-Tiki” a fost realizată din lemnul arborelui balkovo, pe care celebrul călător Thor Heyerdahl a traversat Oceanul Pacific.
Cea mai mare floare din lume - într-o plantă parazită a pădurilor tropicale din vestul Sumatrei, descrisă în 1821 - tombolele lui Arnold (Rafflesia arnoldi, din familia Rafflesia). În prezent, dimensiunile sale maxime sunt estimate la 45 cm în diametru cu o greutate de 7 kg. 
Suport record pentru zona coroanei, este considerat arborele de banian indian sau ficusul Bengalului (Ficus bengalensis, din familia dudului). Acest ficus formează pe ramurile laterale un număr mare de rădăcini aeriene, care, ajungând la sol, se cuibăresc și se transformă în trunchiuri false. Ca urmare, coroana uriașă a copacului este susținută de suporturi de rădăcină. Cel mai faimos dintre banyani crește în grădina botanică a orașului Kolkata. În 1929, când s-au făcut măsurători, circumferința coroanei sale a depășit 300 m (puțin mai puțin de 100 m în diametru), iar numărul „trunchiurilor” - rădăcini aeriene - a ajuns la 600. 
Semințele Nelumbo nucifera (familia lotusului), descoperite în 1951 în Japonia, într-o turbă la o adâncime de 5,5 m, se aflau într-o barcă care aparținea unui om din epoca de piatră. După ce le-au extras din turbă, au încolțit, lotusurile s-au dezvoltat normal și au înflorit. Înmormântarea acestor semințe în turbă fără disponibilitatea oxigenului a contribuit la păstrarea viabilității lor. Metoda de analiză a radiocarbonului a arătat că prin aceasta Familia avea cel puțin 1040 de ani. 
Cele mai mari condiții sunt caracteristice unui strugure din familia dudului, mai exact, una dintre speciile sale, jackfruit (Arctocarpus heterophyllus). Greutatea unei sămânțe este de aproximativ 40 kg, lungime - aproximativ 90 cm, lățime - până la 50 cm.
Cele mai mari boabe de polen - diametrul lor este de 250 microni - sunt dovleacul obișnuit. ȘI polen foarte fin format în anterele uită-mă-nu (Myosotis sylvatica) - 2–5 microni. Este interesant faptul că ambele plante sunt polenizate cu insecte. La plantele de vară, diametrul boabelor de polen este în medie de 20-50 microni. 
Cel mai înalt copac de pe Pământ în prezent, se consideră sequoia veșnic verde (Sequoia sempervirens) Hyperion. Cel mai mare copac măsurat vreodată în secolul trecut în Parcul Național al Statelor Unite, avea o înălțime de 120 m și a fost numit „Părintele Leilor”. Apropiate ca mărime de sequoia veșnic verde și sequoia dendron sau copac mamut (Sequoiadendron giganteum). Cu toate acestea, aceste plante aparțin gimnospermelor (ordinul chiparosului), iar cele mai înalte plante cu flori de pe Pământ sunt eucaliptul australian (Eucaliptul, familia lumii). Cei mai înalți arbori de eucaliptexistând acum, există doi copaci aparținând speciei Eucalyptus regnans. Una dintre ele are 99,4 m înălțime, iar cealaltă 98,1 m. 
Cea mai „rezistentă la căldură” plantă terestră este un spin de cămilă (Alhagi camelorum, din familia leguminoaselor). Va dura temperatura până la +70 oC. 
Lăstari de copaci din genul mesteacăn (Betula, familia mesteacănului), plopul (Populus, familia salciei) și - de la goosemen - zada (Larix) sunt foarte rezistente la frig... Sunt capabili să reziste la răcirea până la –196 ° C. Butașii de coacăze negre (Ribes nigrum, din familia agrișei) sunt capabili să reziste la răcire până la -253 ° C, fără a pierde capacitatea de rădăcină după dezgheț. Cu toate acestea, aceasta este rezistența potențială la frig a plantelor, stabilită în condiții de laborator. La polul aceluiași frig în adâncurile nordice de mesteacăn și zada, temperatura scade la –71 ° C 
Și, în cele din urmă, câteva alte fapte interesante legate de alte grupuri de plante și ciuperci.
Camooe planta acvatică mare - macrocystis de apă maro (Macrocystis pyrifera). Lungimea sa maximă, potrivit diverselor surse, variază de la 70 la 300 m. 
Vârful scufundării în coloana de apă este, de asemenea, alga maro Podpigeca kelp (Laminaria rodriguesii). În Marea Adriatică, a fost ridicat de la o adâncime de aproximativ 200 m. 
Și iată alga albastră-verde filiformă occillatoria (Oscillatoria filiformis) trăiește și se reproduce în apa fierbinte de izvor, temperatura la care ajunge la +85,2 ° C. 
Lichenii stufoși precum cladonia în stare uscată rămân vii după încălzirea până la +101 ° C.Mușchiul subțire (Barbula gracilis) își păstrează viabilitatea chiar și după ce îl menține la o temperatură de + 110-115 ° C timp de 30 de minute.
Titlul de cea mai rezistentă plantă la secetă este revendicat de alga maro marină - fucus cu bule (Fucus vesiculosus). Acesta tolerează o pierdere de zece ori de umiditate din conținutul original. Apropo, acesta este cel mai lipsit de îngheț dintre alge... Fucusul poate rezista la temperaturi de până la –60 ° C. 
Rata de creștere a corpului fructifer al ciupercii gândacul comun (Phallus impudicus) este de două ori mai rapid decât viteza de creștere a lăstarilor foliarului, ajungând la 5 mm pe minut. 
Cel mai dens lemn, care este de 1,5 ori mai grea decât apa, are o piratinera (genul Piratinera, din familia dudului) care crește în Guyana. Aproape același lemn dens este posedat de guaiac sau copac de copt (Guajacium officinale, din familia aromaticaceae). Densitatea sa este de 1,42 g / cm3. De fapt, lemnul copacului aproape nu pierde glanda. 