În efortul de a provoca cât mai multe daune inamicului, militarii din diferite țări au mers la experimente care acum pot fi numite inumane. Ca armă vie s-au folosit animale, păsări (amintiți-vă cel puțin prințesa Olga și răzbunarea ei pe Drevlyans) și chiar reprezentanți ai Homo sapiens.
Aici primele 7 cazuri din istorie când oamenii au fost folosiți ca arme vii.
7. „Kaiten”
Până la sfârșitul anului 1943, primele succese japoneze din Pacific au cedat locul unei serii de înfrângeri catastrofale. În iunie 1942, marina SUA a învins flota imperială japoneză de la Midway Atoll.
Obosiți de lupta cu un inamic cu resurse aproape nelimitate, japonezii au avut nevoie de un miracol pentru a preveni înfrângerea. Așa că s-au orientat către singura resursă care le mai rămăsese - tinerii.
Sinucigașii japonezi din Marina Imperială au folosit torpile Kaiten pentru a lovi manual ținte mari. Toți piloții Kaiten erau voluntari cu vârste cuprinse între 17 și 28 de ani.
Primele torpile au avut un mecanism de ejectare pilot, deși niciun kamikaze subacvatic nu l-a folosit. Modificările ulterioare ale acestui mecanism nu mai existau.
Peste 100 de piloți Kaiten au murit în timpul antrenamentelor sau atacurilor. Peste 800 de marinari japonezi au fost uciși în timp ce îi transportau către țintele lor. Între timp, pierderile estimate ale americanilor sunt mai mici de 200 de persoane. În cele din urmă, japonezii au reușit să scufunde doar două nave mari - petrolierul Mississineva și distrugătorul escortă Underhill. În mod clar, acest lucru nu a fost suficient pentru a schimba echilibrul puterilor din Oceanul Pacific.
6. Bombă proxy
Această tactică a fost folosită pe scară largă de militanții Armatei Republicane Irlandeze (IRA). A constat în următoarele:
- Militanții IRA au luat ostatice rude ale foștilor membri ai forțelor de securitate britanice sau persoane care lucrează în forțele de securitate;
- le-a ordonat să livreze o bombă într-o mașină uneia dintre instalațiile militare britanice;
- uneori șoferul avea câteva minute pentru a se îndepărta de mașină înainte de a exploda. Dar nu au fost întotdeauna atât de norocoși.
Această tactică a fost adoptată ulterior de FARC în Columbia și de rebelii din Siria. Și dacă toți ceilalți participanți la această colecție au fost voluntari, atunci în cazul bombei Proxy s-au folosit bombardiere sinucidere involuntare.
5. Maiale („Purcelul”)
Acesta a fost numele torpilei cu echipaj folosită de italieni în al doilea război mondial pentru a ataca navele din porturile inamice.
Instrumentul de moarte de cinci metri a fost înarmat fie cu un focos de 300 kg, fie cu două focoase de 150 kg. În spatele focosului se afla un panou de comandă ecranat pentru pilotul principal, care stătea pe torpilă parcă călare. În spatele, în spatele rezervorului de scufundare rapidă, stătea asistentul. Maiale a fost livrat în locul dorit de un submarin transportator.
După ce s-au apropiat de nava inamică, scafandrii italieni au trebuit să separe partea din față a torpilei, unde se afla focosul, și să o atașeze la corpul navei folosind magneți puternici. În teorie, au avut 2,5 ore înainte de explozie să înoate. În practică, Maiale a fost greu de făcut față. Datorită naturii sale capricioase, și-a primit porecla.
Cu toate acestea, cu ajutorul Maiale, marina italiană a reușit să efectueze mai multe operațiuni de succes. Torpile controlate de om au încetat să mai fie folosite după 1943, când Italia a încheiat un tratat de pace cu aliații.
4. Yokosuka MXY7 "Oka"
Acest nume, amuzant pentru urechea rusă, a fost dat unei „bombe cu aripi” complet deloc amuzante, cu motor de rachetă. A fost realizat în Țara Soarelui Răsare la sfârșitul celui de-al doilea război mondial și a fost controlat, ai ghicit, de un pilot sinucigaș - un kamikaze.
Datorită intervalului scurt de acțiune „Oka”, care înseamnă „floare de cireș” în japoneză, a primit porecla „baka” de la americani (tradus din japoneză - „prost”).
Acest planor din lemn transporta în arc 1,2 tone de amonal. A fost transportat de un avion purtător. În linia de vedere a navei inamice, planorul s-a separat de avionul de transport și a planat până când pilotul a stabilizat-o și a îndreptat spre țintă. Apoi, kamikazul a dat drumul la rachete și s-a apropiat de țintă înainte de coliziune, ceea ce a provocat explozia explozivilor.
Majoritatea avioanelor purtătoare ale Oka s-au pierdut la apropiere. Și dacă atacul kamikaze a avut succes, atunci victimele sale au fost în principal distrugătoarele patrulei radar care se îndepărtase de forțele principale. Cu toate acestea, în ciuda eficienței sale scăzute, „Oka” a indicat calea dezvoltării armelor anti-nave, ceea ce a dus la crearea de rachete anti-nave.
3. Sonderkommando "Elba"
Kamikaze germani au fost, de asemenea, incluși în ratingul sinucigașilor. Înțelesul proiectului disperat de a crea „berbeci vii” a fost de a provoca daune maxime bombardierelor anglo-americane.
Luptele ușoare Messerschmitt Bf-109G-10 au fost folosite pentru atacuri. Toate armele au fost scoase din ele, cu excepția unei mitraliere.
Primul zbor al Elba Sonderkommando, care avea la dispoziție 150 de luptători, a avut loc pe 7 aprilie 1945. Cu toate acestea, doar 70 dintre ei au ajuns la țintă. Germanii au reușit să distrugă 8 bombardiere americane, în timp ce pierderile din Elba s-au ridicat la 53 de avioane și 30 de piloți.
2. „Xingyo”
Al doilea loc în selecția kamikaze din diferite țări revine din nou japonezilor. Într-un efort de a împiedica aliații să ajungă pe țărmurile țării lor, descendenții samurailor nu s-au oprit nici măcar în fața morții. Una dintre metodele de luptă suicidară a fost modificarea torpilelor - „Shinyo” (tradus din japoneză - „șoim divin”). Au purtat o încărcătură mare de explozivi.
Existau două tipuri de Xingyo. Prima dintre ele a fost destinată împușcării navelor inamice. Pilotul, în mod firesc, a murit. Un alt tip a fost dezvoltat pentru evacuarea sarcinilor de adâncime. În acest caz, pilotul nu ar fi trebuit să moară, deși uneori a murit, deoarece nici „șoimii divini” nu au fost suficient de rapizi înainte de a părăsi zona de aruncare a bombei înainte de a exploda.
1. Proiectul "BoMi"
Credeți că ar fi putut avea loc o Apocalipsă nucleară cu eforturile a doar trei oameni? Dar în Statele Unite în timpul Războiului Rece, ei credeau. Una dintre cele mai ciudate încercări de a transforma oamenii în arme vii s-a numit Bomi (Bomber-Missile).
Ideea creării unei „rachete BoMi” a venit de la americani în anii 50 ai secolului XX. S-a propus utilizarea unei rachete balistice intercontinentale în două etape (ICBM) cu un echipaj de trei persoane. Era o copie modernizată a rachetei de croazieră Dornberger-Erike.
- O echipă formată din doi trebuia să se afle în rapel de lansare (prima etapă) și era responsabilă pentru lansarea rachetei de la bază.
- Al treilea pilot se afla într-o rachetă plană (a doua etapă), care purta și un focos nuclear cu greutatea de 1814 kg
- Compartimentul din spate trebuia să se separe în aer și să se întoarcă la bază, dar al treilea pilot a trebuit să ducă racheta bombardierului în spațiu și apoi să o îndrepte spre Moscova. Ar fi trebuit să fie ghidat de balize radio pe submarine în Oceanul Atlantic. La apropierea de Moscova, pilotul fixa ținta într-o vedere telescopică și apoi alege fie moartea, fie predarea. A doua opțiune pare ridicolă, deoarece pilotul ar rămâne cel mai probabil în zona de atac nuclear.
Cu toate acestea, având în vedere distanța scurtă a „BUM” (nu a ajuns la Moscova de la Cape Canaveral), proiectul a fost abandonat. Poate că întregul concept de planor-bombardier spațial a fost sortit eșecului de la început. În multe privințe, pare să răsune o discuție timpurie a Războiului Rece cu privire la faptul că forța de atac nucleară a Americii ar trebui să fie formată din bombardiere sau rachete. Nu există nicio îndoială că o aeronavă cu pilot - sau o rachetă - este mai flexibilă decât un ICBM fără pilot. Cu toate acestea, în cele din urmă, ICBM-urile s-au dovedit a fi un mod mai rapid și mai eficient de a livra arme nucleare.